• Durere iradiată (sciatică/brahialgie) dacă apare conflict cu o rădăcină nervoasă (de obicei prin hernie de disc sau stenoză). 

• Furnicături, amorțeli, slăbiciune pe un traiect de nerv (semne neurologice de afectare radiculară). 

Semne de alarmă (necesită evaluare medicală rapidă): 

• tulburări de control urinar/fecal, anestezie „în șa”, slăbiciune progresivă severă; 

• febră, scădere ponderală neexplicată, durere nocturnă severă; 

• traumatism major recent, cancer cunoscut, osteoporoză severă. 

2) Fiziopatologie  

Discul intervertebral este un „amortizor biologic” între vertebre, format din: 

• nucleu pulpos (gel bogat în apă și proteoglicani – „miezul”), 

• inel fibros (lamelae de colagen – „anvelopa”), 

• platouri vertebrale (endplate) care ajută nutriția discului. 

În timp, prin îmbătrânire și suprasarcină, apar modificări: 

• scade conținutul de proteoglicani → scade „atragerea” apei → deshidratare discală (RMN: semnal T2 mai „întunecat”); 

• apar fisuri în inelul fibros (uneori „annular tear”); 

• scade înălțimea discului → crește încărcarea pe articulațiile posterioare (fațete) și pe ligamente; 

• platourile vertebrale pot suferi modificări (uneori asociate cu durere) 

De ce doare? 

• Discul degenerat poate deveni o sursă de durere discogenă (inflamație locală, mică instabilitate segmentară). 

• Dacă materialul discal irită/apasă o rădăcină nervoasă → apare durere radiculară (sciatică/brahialgie). 

• Dacă degenerarea duce la îngustarea canalului (stenoză) → poate apărea claudicație neurogenă (durere/oboseală la mers, ameliorată la aplecare sau la pauză). 

3) Diagnostic 

Diagnosticul corect combină consultația clinică cu investigațiile, atunci când sunt necesare. 

Examinarea clinică 

• localizarea durerii și factorii care o agravează/ameliorează; 

• teste pentru iritație radiculară (de ex. Lasègue pentru lombar); 

• evaluarea forței, sensibilității și reflexelor. 

Imagistica (când e utilă) 

• RMN: metoda de bază pentru disc, nervi și canal. Degenerarea discală se descrie frecvent prin clasificări tip Pfirrmann (grad I–V sau variante), bazate pe semnal, structură și înălțime.  

• CT: mai bun pentru os/osteofite, util în planificare preoperatorie. 

• Radiografii: pentru aliniament, instabilitate (dinamice flexie–extensie), echilibru sagital. 

Un punct important: „RMN-ul nu tratează pacientul”. Simptomele și examenul clinic trebuie să fie în acord cu imaginile. 

4) Tratament nechirurgical (prima linie, la majoritatea pacienților) 

În marea majoritate a cazurilor, strategia inițială este conservatoare, mai ales dacă nu există deficit neurologic progresiv. 

Educație + controlul încărcării 

• înțelegerea mecanismului durerii; 

• evitarea „boom-bust” (zile de suprasolicitare urmate de zile imobile); 

• ergonomie și „dozaj” al efortului. 

Kinetoterapie / exercițiu (bază evidence-based) 

Exercițiul este susținut de dovezi de calitate moderată pentru durerea lombară cronică: reduce durerea și îmbunătățește funcția, iar programul trebuie adaptat individului.  
De obicei include: 

• stabilizare (core), control motor, 

• mobilitate șold/torace, 

• forță progresivă și condiționare cardiovasculară. 

Medicație (individualizat de medic) 

• analgezice/antiinflamatoare pe termen scurt (în funcție de profilul pacientului); 

• uneori medicație pentru durere neuropată (când durerea e radiculară). 

Infiltrații / proceduri de durere (când sunt indicate) 

• În durerea radiculară (sciatică) selectată, injecțiile epidurale cu corticosteroid pot reduce ușor durerea de picior și dizabilitatea pe termen scurt (efect mic/moderat și temporar).  

5) Tratament chirurgical modern (când și ce opțiuni există) 

Chirurgia se ia în calcul, în general, când: 

• există deficit neurologic progresiv, durere radiculară severă refractară, sau compresie semnificativă; 

• simptomele persistă după un tratament conservator corect efectuat; 

• există instabilitate sau deformare relevantă clinic (selectat). 

1. A)Chirurgiede decompresie (când nervul este „în conflict”) 

• microdiscectomie/endoscopică (pentru hernie cu radiculopatie selectată); 

• decomprimare în stenoză (în funcție de anatomie și stabilitate). 

1. B)Fuziunespinală (stabilizare) 

Fuziunea unește două vertebre pentru a elimina mișcarea dureroasă/instabilă. Este utilizată în anumite indicații (instabilitate, deformare, recidive selectate etc.), iar decizia modernă este tot mai mult legată de mecanism (instabilitate, echilibru sagital, segment adiacent), nu doar de „durerea pe RMN”.  

1. C)Stabilizareadinamica 

În cazuri selectate (de obicei pacienți cu boală discogenă izolată, fără contraindicații), stabbilizarea dinamică urmăreste păstrarea mobilității și reducerea stresului pe segmentele vecine. Recomandările și criteriile de selecție sunt periodic actualizate în ghiduri/declarații ale societăților de profil.  

:Alegerea între decompresie, fuziune sau stabilizare dinamică depinde de anatomie (foramen/canal), stabilitate, aliniament sagital și profilul simptomelor, nu doar de gradul de „uzură”. 

6) Noutăți de tratament (regenerativ / minim invaziv / personalizat) 

Domeniul evoluează rapid, însă multe opțiuni sunt încă în zona „selectată / investigatională”. 

1. A)Terapiaintradiscală cu celule stromale/mezenchimale (MSC) 

Există studii clinice randomizate (inclusiv faze avansate) care evaluează siguranța și eficacitatea injectării intradiscale de MSC autologe în durerea lombară cronică asociată degenerării discale. Rezultatele sugerează potențial, dar selecția pacientului, standardizarea și durabilitatea efectului rămân sub monitorizare științifică.  

1. B)Rolulplatoului vertebral (endplate) – țintă tot mai discutată 

Tot mai multe lucrări subliniază că endplate-ul influențează nutriția discului și poate contribui la durere și progresie degenerativă; această perspectivă rafinează diagnosticul („de unde vine durerea?”) și direcțiile de tratament.  

1. C)Strategiimoderne chirurgicale: „personalizarea” după aliniament și risc de segment adiacent 

În chirurgia modernă, se pune accent pe: 

• restaurarea aliniamentului (echilibru sagital), 

• reducerea riscului de „segment adiacent” (ASD), 

• alegerea tehnicii în funcție de mecanism (instabilitate vs compresie). 

Degenerarea discală este frecventă și, de multe ori, gestionabilă fără operație. Când simptomele persistă sau apar semne neurologice, evaluarea corectă (clinic + RMN/CT la nevoie) permite alegerea unui tratament personalizat: de la reabilitare și infiltrații până la chirurgie modernă (decompresie, stabilizare sau păstrarea mișcării prin stabilizare dinamică în cazuri selectate).