• Deformare a coloanei (scădere în înălțime, apariția cocoșării/hipercifozei), mai ales în fracturile osteoporotice. 
• Durere iradiată, amorțeli sau slăbiciune în membre, dacă sunt afectate structuri nervoase (fracturi instabile). 

Important: unele fracturi osteoporotice pot  fi inițial puțin dureroase și descoperite întâmplător la investigații imagistice. 

2) Fiziopatologie  

Mecanismul fracturii vertebrale depinde de context: 

Fracturi osteoporotice (de fragilitate) 

• osul devine mai poros și fragil; 

• vertebra cedează la traumatisme minime sau chiar la eforturi uzuale; 

• apare frecvent fractura prin tasare (vertebra se „tasează”). 

Fracturi traumatice 

• apar prin forțe mari (accidente rutiere, căderi de la înălțime); 

• pot fi fracturi instabile (ex. burst fracture), cu risc de afectare neurologică. 

Durerea este produsă de: 

• micro-mișcări dureroase la nivelul vertebrei fracturate; 

• inflamație locală; 

• uneori compresia nervilor sau a măduvei. 

3) Diagnostic

Diagnosticul corect se bazează pe corelarea simptomelor cu investigațiile imagistice. 

Examinarea clinică 

• localizarea durerii; 

• evaluarea posturii și mobilității; 

• verificarea eventualelor semne neurologice. 

Investigații imagistice 

• Radiografia: identifică tasarea vertebrală și modificările de aliniament. 

• RMN: diferențiază fracturile recente (active) de cele vechi, evaluează măduva și nervii. 

• CT: oferă detalii precise despre structura osoasă și stabilitate, util mai ales în traumă. 

Un aspect esențial: nu toate fracturile necesită operație, iar vechimea fracturii contează mult în alegerea tratamentului. 

4) Tratament nechirurgical 

Tratamentul conservator este frecvent prima opțiune, mai ales în fracturile stabile și fără deficit neurologic. 

Măsuri uzuale 

• controlul durerii (medicație adaptată medical); 

• repaus relativ (nu imobilizare prelungită); 

• orteze/centuri în anumite situații, pe durată limitată. 

Recuperare și prevenție 

• reluarea progresivă a mișcării sub îndrumare; 

• exerciții pentru musculatura paravertebrală; 

• în fracturile osteoporotice: tratamentul osteoporozei pentru a preveni fracturi viitoare. 

 Obiectivul tratamentului nechirurgical este calmarea durerii și reluarea funcției, nu „îndreptarea” forțată a vertebrei. 

5) Tratament chirurgical modern 

Chirurgia este indicată selectiv, în funcție de stabilitate, durere și afectare neurologică. 

 Vertebroplastie și kypfoplastie 

• proceduri minim invazive; 

• se injectează ciment medical în vertebra fracturată; 

• scop: stabilizare internă și reducerea durerii; 

• kyfoplastia poate ajuta și la corectarea parțială a tasării. 

Stabilizare spinală (tije și șuruburi) 

• indicată în fracturi instabile sau cu risc neurologic; 

• restabilește stabilitatea și aliniamentul coloanei; 

• adesea necesară în fracturile traumatice severe. 

Chirurgia modernă urmărește stabilitatea și protecția structurilor nervoase, nu doar aspectul radiologic. 

6) Noutăți de tratament 

1. A) Abord personalizat în funcție de tipul fracturii 

Tendința actuală este de a individualiza tratamentul: 

• fracturi stabile → conservator; 

• fracturi dureroase persistente → proceduri minim invazive; 

• fracturi instabile → stabilizare chirurgicală. 

1. B)Tehniciminim invazive avansate 

• instrumentație percutanată; 

• reducerea traumatismului muscular; 

• recuperare mai rapidă la pacienți selectați. 

1. C)Integrareatratamentului osos 

În fracturile de fragilitate, accentul cade tot mai mult pe: 

• diagnosticarea precoce a osteoporozei; 

• terapii moderne anti-osteoporotice; 

• prevenția recurenței fracturilor. 

Fracturile vertebrale sunt frecvente, mai ales la vârstnici și la persoanele cu osteoporoză, dar pot apărea și după traumatisme importante. Nu orice fractură necesită operație. Tratamentul modern este etapizat și personalizat, cu obiectivul principal de reducere a durerii, reluare a mobilității și prevenire a complicațiilor.