Fracturile tasare sunt cele mai frecvente fracturi la nivelul coloanei vertebrale. Fractura prin compresie a corpului vertebral determină micșorarea înălțimii vertebrei.
În general, fracturile tasare apar ca urmare a osteoporozei; vertebrele afectate de osteoporoză nu pot rezista forţelor care acţionează normal asupra lor. Ca urmare, nu doar traumatismele, ci chiar situaţii obişnuite cum ar fi tusea, răsucirea sau aplecarea etc. pot cauza fracturarea vertebrei. In cazul aparitiei unei fracturi tasare trebuie efectuate investigatii suplimentare (RMN etc.), dintre cauzele posibile fiind si afecţiunile neoplazice metastazate în corpul vertebral sau hemangioame vertebrale care determină deasemenea, fragilitate vertebrală.
Fracturile cauzate de un impact violent, cum se întâmplă în cazul accidentelor rutiere prezintă fragmente osoase retropulsate în canalul vertebral care comprimă elementele nervoase din canalul vertebral. Acestea pot provoca leziuni ale măduvei spinării şi pot duce la pareză/plegie sub nivelul afectat.
Cauze
Ţesutul osos sănătos este capabil să reziste forţelor la care este expus în cadrul activităţilor cotidiene. Fracturile tasare se produc atunci când forţa exercitată este mai mare decât rezistenţa mecanică a vertebrei osteoporotice.
Osteoporoza reprezintă o boală manifestată prin rarefierea ţesutului osos. În unele cazuri ţesutul osos al vertebrelor este într-atât de rarefiat, încât sub acţiunea unei forţe de intensitate mică apare tasarea vertebrală. Partea anterioară a corpului vertebrei se fracturează şi din profil acesta are un aspect clinoid, care repercutându-se asupra poziţiei coloanei vertebrale dând aspectul gârbovit, numit cifoză.
Deformare cifotica a coloanei vertebrale prin multiple fracturi tasare
Multe tumori maligne au tendinţa de a metastaza în coloana vertebrală. În acest caz tumora poate duce la liza ţesutului osos creând condiţii de fragilitate care favorizează apariţia unei fracturi tasare. Medicii pot suspectă un cancer nediagnosticat dacă pacientul prezintă o fractură prin compresie fără vreo cauza evidentă a acesteia
Imagine RMN al unui pacient cu fracturi tasare pe fondul unor metastaze vertebrale ale unui melanom malign
Simptomatologie
La debut, fracturile tasare cauzate de osteoporoză provoacă durere la nivelul proiecţiei corpului vertebral afectat, la aceasta adăugându-se ulterior oboseala muşchilor paravertebrali, însoţită deasemenea de durere. Durerea persistă câteva săptămâni sau luni după care poate să dispară, dar uneori ea îl face pe pacient să se adreseze la medic.
Diagnosticul
Diagnosticul începe cu anamneză şi examenul clinic. Medicul vă va interoga asupra simptomatologiei, momentului de debut al acesteia şi cum vă afectează activitatea zilnică.
După aceasta medicul va examina ţinută (postura), observă ce mişcări provoacă senzaţia de durere sau alte simptome şi va palpa apofizele spinoase ale vertebrelor pentru a depista la cel nivel apare durerea. Vor fi examinate de asemenea sensibilitatea, forţă musculară şi reflexele.
Medicul poate indica un examen radiografic pentru a identifica fractura de corp vertebral. Fracturile recente de mici dimensiuni nu vor fi întotdeauna vizibile la examenul radiografic.
De asemenea medicul vă poate indica un examen de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN), care facilitează diagnosticul şi oferă informaţii despre vechimea fracturii, despre măduva spinării, elementele nervoase şi discurile intervertebrale.
Tratamentul conservator
Deşi tratamentul chirurgical minim invaziv prin vertebro/kifoplastie este indicaţia de elecţie pentru pacienţii cu fracturi tasare osteoporotice, unii pacienţi preferă tratamentul conservator. În decurs de 8 săptămâni durerile provocate de fractură se ameliorează prin utilizarea de analgetice, antiinflamatoare, repaus la pat şi corset toraco-lombar, însă trebuie reţinut că o astfel de abordare terapeutică poate duce la complicaţii grave precum infecţii pulmonare, urinare sau tulburări trofice cutanate sau gastrointestinale, iar mai târziu deformare cifotica importantă.
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical este utilizat mai frecvent în traumatismele vertebro-medulare severe când apare instabilitate vertebrală sau fragmentele osoase retropulsate în canalul vertebral ameninţă măduva spinării sau rădăcinile nervoase. În aceste cazuri se impune decompresia elementelor nervoase si stabilizarea segmentului vertebral afectat cu ajutorul implanturilor.
De regulă, în fracturile vertebrale osteoporotice peretele vertebral posterior rămâne intact; soluţia ideală în tratamentul acestor fracturi tasare este vertebro sau kifoplastia.
Vertebroplastie
Vertebroplastia reprezintă o tehnică de injectare a unui ciment ortopedic (PMMA) în corpul vertebral fracturat. După injectare, în cursul polimerizării, când cimentul atinge temperaturi în jurul a 90°, cimentul se întăreşte conferind rezistenţă mecanică crescută vertebrei. Efectul analgetic al vertebroplastiei se pare că se datorează arderii terminatiilor nervoase în cursul fazei de polimerizare când temperatura sa ajunge la peste 130º.
În timpul vertebroplastiei, chirurgul foloseşte fluoroscopul pentru a orienta corect acul în corpul vertebrei lezate.
Fluoroscopul este un aparat Roentgen, care permite chirurgului orientarea precisă a acelor şi cimentului, acesta din urmă conţinând o substanţă radioopacă. Odată ce chirurgul este sigur că acul a atins destinaţia dorită se trece la etapă de injectare a cimentului ortopedic (PMMA).
Cimentul se solidifică în decurs de 15 min. Mai mult de 80% din pacienţi obţin o ameliorare imediată a senzaţiei de durere în urmă acestei proceduri.
Kifoplastie
Kifoplastia reprezintă o altă metodă de tratament a fracturilor prin compresie. Ca şi vertebroplastia, acesta procedură ameliorează durerea şi creşte rezistenţa mecanică a vertebrei fracturate şi reface intr-o oarecare măsură inăltimea corpului vertebral, reducând cifoza.
La fel că şi în vertebroplastie se introduc transpedicular două canule, care vor folosi drept ghid pentru introducerea unui balon de fiecare parte care se va umple cu o substantă radioopacă. În cadrul acestei proceduri se foloseşte fluoroscopul pentru a confirma plasarea corectă a acelor şi umflarea balonaşelor. Expansionarea balonului crează un spaţiu ce va fi umplut cu ciment, restabilind astfel înălţimea corpului vertebral şi corectând deformarea cifotică.
Faţă de vertebroplastie, kifoplastia este considerată mai sigură şi grevată de mai puţine complicaţii legate de extravazarea cimentului înafara corpului vertebral.
Recuperare funcțională
Pacienţii sunt externaţi de regulă după maxim 24 de ore de la intervenţie, dar medicul vă va recomanda exerciţii de tonificare a muşchilor coloanei vertebrale. Tot el vă va instrui cum să efectuaţi diverse activităţi. Kinetoterapia va ajută să însuşiţi noi deprinderi în procesul de mişcare, permiţându-vă să vă menţineţi spatele într-o poziţie corectă în timp ce desfăşuraţi activităţile zilnice. Veţi beneficia de un instructaj pentru a şti ce activităţi vă sunt permise şi care nu. După ce veţi încheia şedinţele de kinetoterapie este recomandat să continuaţi exerciţiile la domiciliu.
